Câni pentru asamblat Cotoons Happy Tower Smoby 5 piese portocaliu-albastru de la 12 luniCânile pentru asamblat Smoby Cotoons pentru cei mici este un joc splendid de îndemânare de la vârsta de 12 luni. Pachetul conţine 5 câni, care sunt stocate în funcţie de dimensiune, de la cea mai mare, la cea mai mică. Fiecare cană este rontunjită în formă ondulată, astfel întregul turn va avea o formă ondulată, ca şi cum ar dansa. Cea mai mare cană, cea de jos, este galbenă şi ornată cu imaginea broscuţei Wabap, următoarea are culoare portocalie şi este ornată cu zebra Punky, în mijloc se află cupa albastră cu floarea Tulip, a patra cană în culoare albastru deschis este ornată cu albinuţa Zoom, iar ultima cană de culoare albă este ornată cu imaginea insectei Chowing. Fiecare cană se potriveşte cu cealaltă. După asamblarea turnului cânile nu aluneca în cele de mai jos.
Toate cânile sunt decorate pe exterior cu diferite imagini şi flori. Acest supliment frumos poate fi folosit de către copil chiar şi în nisipar, poate face diferite amprente, astfel capodoperele făcute în nisip vor fi mai speciale şi mai interesante. De asemenea, prin atingerea acestor decoraţiuni, copilul îşi dezvoltă motricitatea fină - vor recunoaşte noi forme cu degetele lor mici. Jocul de îndemânare pentru cei mai mici copii, cânile pentru asamblat, pot fi aşezate una pe cealaltă, astfel se va ridica în faţa micuţilor un turn. Este uşoară depozitarea lor, în caz că nu mai sunt folosite, cea mai mică poate fi aşezată în cea mai mare şi aşa mai departe - în concluzie jocul nu ocupă mult spaţiu.
Cânile bebe pentru asamblat sunt un joc ideal nu numai în nisip, dar şi în cadă în timpul băii. Jucăriile de copii Smoby pentru cei mai mici sunt fabricate din plastic plăcut de fin, în culori frumoase, curate şi vii. Câ nile în relief sunt ornate cu imaginile animăluţelor Cotoons. Jocul cu cânile pentru asamblat este recomandat de la vârsta de 12 luni. Se achiziţionează în cutii cu ferestre transparente. Smoby este o companie franceză recunoscută, ale cărei jocuri sunt de calitate şi unice în acelaş timp. Plasticul este plăcut şi catifelat la atingere, este ideal pentru mânuţele copiilor. Jocul acesta este un produs european de calitate, cu certificat de calitate care îndeplinește cele mai stricte standarde europene. În stoc | 50 Lei
| ||
Masă de fotbal din lemn Nr.1 Smoby de la 8 aniMasa de fotbal de calitate Nr.1, provine din Franţa de la producătorul Smoby. Masa de fotbal are un design modern și o construcție stabilă, robustă, astfel că, poate rezista și la un tratament mai puțin delicat. Cele 4 tije telescopice cu mâner negru, confortabil vor oferi o manevrare ușoară pentru 2-4 jucători.Corpul mesei de fotbal s-a fabricat din lemn, astfel că, aceasta are o culoare naturală de lemn. Suprafaţa de joc este imitaţia unui gazon adevărat de fotbal împreună cu linii marcate. Masa de fotbal este dotată cu o poartă încorporată și cu un panou de scoruri pe ambele părți.
Masa de fotbal este foarte populară în rândul copiilor , dar și al adulților atunci când vine vorba despre petrecerea timpului liber. Cu masa de fotbal, jucătorii își vor putea exersa reflexele, instruindu-și astfel rapiditatea, precizia și atenția. Producătorul franțuzesc Smoby garantează calitatea înaltă a fiecărui produs, dar nu numai a produselor din categoria meselor de fotbal. Masa de fotbal este foarte echilibrată şi conţine două mingi de plută de calitate. Dimensiunea mesei de fotbal este de 130*85*84 cm, iar terenul de joc este de 95*59 cm. Recomandat copiilor de la vârsta de 8 ani. În stoc | 905 Lei
| ||
Maşinuţă de jucărie Vroom Planet Smoby în diferite culori de la 12 luniSmoby Vroom Planet este o jucărie minunată pentru băieţi în forma unei maşinuţe, care s-a fabricat din material de plastic de înaltă calitate şi rezistent. Puteţi alege dintre 6 maşinuţe de culoare diferită: roşu, albastru, portocaliu, verde, roz. Maşina mică de jucărie are o înălţime de 7 cm şi s-au fabricat în culori strălucitoare. Aceasta este o jucărie minunată pentru micii iubitori de vehicule rapide de la 12 luni. Manipularea acesteia este uşoară, copilaşul o va putea prinde uşor în mână. Maşinuţa mică cu faţa ei veselă şi zâmbitoare are un efect pozitiv asupra celor mai mici copii. În timpul manipulării maşinuţelor copilului li-i se dezvoltă motorica fină şi abilităţile de mişcare, cât şi gândirea logică şi spaţială. Copiilor li-i se dezvoltă îndemânarea, creativitatea şi fantezia. Maşinuţele sunt accesoriile minunate pistelor de maşini Smoby sau garajelor pentru parcare.
Smoby este producător franțuzesc, renumit de jucării de înaltă calitate din plastic pentru copii. Jucăriile din plastic de la Smoby sunt solide și rezistente, dar și plăcute și netede pentru mâinile copiilor şi plăcut la atingere. Acestea sunt netede la atingere. Colţurile jucăriilor Smoby sunt rotunjite astfel că, copii nu sunt amenințați de riscul accidentării. Culorile jucăriilor din plastic Smoby sunt vesele, strălucitoare și stimulează imaginația şi fantezia copiilor. Jucăriile colorate vor captiva atenţia fiecărui copil, astfel jucăriile Smoby sunt cadouri potrivite pentru cei mai mici. Procesul de fabricaţie ale jucăriilor Smoby sunt strict controlate, astfel fiecare jucărie corespunde celor mai stricte standarde de siguranţă. Smoby este o garanție pentru calitatea franceză, design original și produse unice care se remarcă pe piața europeană. În stoc | 20 Lei
| ||
Set găleată cu stropitoareFlamingo Écoiffier 6 piese (18 cm înalt) de la 18 luniSetul de găleată Écoiffier conţine 6 accesorii pentru nisip, care este ideal pentru fetiţe şi băieţi. Setul de jucărie pentru nisip, asamblat într-o găleată, este recomandat de la vârsta de 18 luni. Setul pentru nisip conţine o găleată din plastic ornată cu un flamingo roz, o greblă, o lopată mică, o sită, un stropitor şi o formă pentru nisip în forma unei scoici. Setul de copii pentru nisip este fabricat din plastic puternic şi rezistent, totuşi este plăcut şi mătăsos la atingere. Acesta este un set splendid pentru începători, deoarece conţine toate accesoriile necesare, de care ar putea avea nevoie un mic constructor. Cu stropitorul din set micuţii vor avea nişte clipe plăcute nu numai în nisip, dar şi în apă şi vor putea ajuta la treburile casnice din grădină.
Culorile vii ale jucăriilor din plastic dezvoltă fantezia micuţilor. În timp ce construiesc castele din nisip se dezvoltă şi creativitatea lor. Écoiffier este o firmă franţuzească, care se ocupă cu fabricarea jucăriilor de calitate. Oferă calitate la un preţ rezonabil. Acesta este o jucărie perfectă pentru apă şi pentru nisip, astfel acest set va face zilele de vară şi mai distractive. Înălţimea găleţii este 15 cm, iar datorită mărimii sale compacte este uşor de împachetat pentru micuţul dumneavoastră pentru excursii. În stoc | 30 Lei
| ||
Elastice originale Rainbow Loom luminoase 600 bucăţi galben-mov de la 6 aniPachetul de elastice luminoase galben-mov-negru Rainbow Loom este perfect pentru realizarea celor mai frumoase brăţări din silicon, care este recomandat copiilor de la vârsta de 6 ani, dar pot lucra cu el şi copiii de la o vârstă de 5 ani. Elasticele pentru împletit nu conţin plumb, ftalat şi BPA, datorită cărora, elasticele sunt puternice, de calitate şi sigure pentru copii. Pachetul conţine 600 de piese de elastice colorate şi 24 de bucăţi de terminaţii "C", cu ajutorul cărora brăţările pot fi legate.
Aceasta este o modalitate foarte bună de a dezvolta creativitatea copilului. Pentru împlătire este suficient utilizarea unui singur set, astfel cu ajutorul unor elastice colorate, copilul va putea crea nişte creaţii splendide şi creative. Fantezia nu trebuie să fie limitată, cu elasticele frumoase şi colorate şi cu creaţiile realizate, copilul va oferi bucurie părinţilor şi prietenilor în acelaş timp. Acest pachet de elastice originale este fabricat din material unic şi rezistent, care nu se rupe. Crearea brăţărilor din elastice va deveni activitatea favorită a copiilor şi vor învăţa repede să împletească nu doar brăţări simple, ci şi bijuterii mai complexe, iar cu puţină practică vor fi capabili să creeze chiar şi nişte figurine colorate. În stoc | 29 Lei
| ||
|
în sus |
|||
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.




