Salteaua gonflabilă, Omul Păianjen Mondo de la producătorul italian este potrivită băieţilor de la vârsta de 3 ani, aceasta este de culoare roşu-galben şi este decorată cu eroul popular al desenului animat Omul Păianjen. Salteaua gonflabilă are o lungime de 183 cm şi umflarea acesteia este uşoară. Copilaşul dumneavoastră se va putea culca pe ea pe spate şi se va putea bucura cum îl va duce apa sau se va putea culca pe ea pe burtă și astfel va putea învăţa să înoate. Salteaua va ţine copilaşul la suprafaţă. Mărimea saltelei gonflabile, Omul Păianjen este de 183*75 cm. Cu această saltea minunată copii vor experimenta multe clipe frumoase şi distractive în piscină sau oriunde, unde se vor putea bălăci, dar aceasta va oferi siguranţă şi pe, parcursul învăţării înotului.
Salteaua gonflabilă a fost fabricată în Italia, iar aceasta va fi un accesoriu esenţial al distracţiei în apă pe timp de vară. Jucăria de apă se poate umfla şi dezumfla uşor. Depozitarea şi transportarea acesteia ocupă foarte puţin spaţiu. Prin joaca în apă copilaşul îşi va dezvolta echilibrul şi aptitudinile fizice. Saltea de apă de la producătorul Mondo care s-a specializat pe fabricarea jucăriilor de plastic şi de cauciuc. Calitatea europeană şi caucicul durabil şi rezistent reprezintă garanţia pentru o satisfacție pe termen lung.
Cuburi de jucărie pentru copii de calitate europeană. În total şase motive frumoase cu diferite vehicule, de exemplu o motocicletă, un avion, un camion, un vapor şi alte vehicule asemănătoare. Pentru a fi uşor de folosit, cuburile au dimensiuni mari, prin urmare o faţă al acestuia are 5 cm . Pachetul conţine 12 cuburi colorate de jucărie, cu o dimensiune totală de 25*17*5 cm.
Jocul cu cuburile cu imagini dezvoltă fantezia şi imaginaţia copilului într-un mod distractiv şi are, de asemenea, un efect benefic asupra gândirii logice. Jocul este recomandat copiilor de la vârsta de 36 de luni. Compania maghiară Dohány se ocupă cu producerea jucăriilor de înaltă calitate pentru copii, cum sunt de exemplu aceste cuburi cu imagini pentru copii, care îndeplinesc toate cerințele stricte ale Uniunii Europene.
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.