Puişor muzical cu buline din pluş Colors-Mini Musicals Kaloo 12 cm pentru cei mai miciPuişorul de pluş, Kaloo Colors-Mini Musicals, este un animăluţ drăguţ, pentru cei mai mici de la vârsta de 0 luni. Are culori frumoase, iar bulinele albe pe fond roşu vor atrage atenţia micuţilor, deoarece în prima perioadă după naştere recunosc mai ales culorile vii. Datorită înălţimii sale de 12 cm, micuţul îl poate prinde cu uşurinţă în mână. Jucăria de bebe este o jucărie uşoară, fină şi sigură pentru bebeluşi. Puişorul de pluş, după apăsare, emite sunete adevărate de puişor, care vor impresiona şi vor atrage interesul micuţului asupra mediului înconjurător. Va face mai uşor diferenţa dintre sunetele din jurul lui. Micuţii, după naştere, nu văd lucrurile îndepărtate, din acest motiv jucăria are şi o panglică, astfel va fi mereu aproape de cei mici. Puişorul de pluş este o jucărie moale şi pufoasă, care poate fi atârnată deasupra pătuţului, pe scaunul de maşină sau pe landou, astfel va fi mereu lângă cei mici şi le va distra.
Jocul cu jucărie de pluș este foarte important pentru dezvoltare optimă a fiecărui bebeluş. Jucăria creşte activitatea creierului, modelează personalitatea, dezvoltă lucrul manual şi abilităţile copilului. Copilul este foarte sensibil la atingere, încă din primele săptămâni după naștere, reacționează la atingere, iar puişorul Kaloo stimulează ideal această sensibilitate. Bebeluşilor sunt recomandate jucării, care strălucesc în culoare tărcată şi izbitoare, deoarece la început, percepţia culorilor nu este dezvoltată în deplin şi percep mai ales culorile contrastante. Copiii adoră să ronţăie jucăriile, astfel vor putea încerca lucruri noi din jurul lor. Fiecare jucărie Kaloo este testată şi se potriveşte celor mai severe standarde. Poate fi ronţăită, încercată şi gustată. Datorită aspectului unic, culorilor fine şi suprafeţei netede, această jucărie va deveni foarte repede şi uşor partenerul preferat al micuţilor pentru îndrăgit.
Kaloo este un furnizor francez de calitate, care se ocupă de mai mult de 16 ani cu fabricarea jucăriilor de pluș cu un design unic și de calitate, din materiale nedăunătoare sănătății. Jucăriile Kaloo reflectă elementele frumuseții franțuzeşti, perfecțiunea și designul unic. Procesul de fabricaţie este strict controlat, fiecare jucărie trebuie să corespundă celor mai stricte standarde europene, astfel sunt asigurate calitatea şi siguranţa maximă ale produselor. Producătorul ține cont şi de nevoile și dorințele bebelușilor, datorită acestui lucru, bebeluşii, se simt în siguranță și sunt calmi lângă jucăriile Kaloo. Curățarea jucăriei este foarte ușoară, spălarea acesteia este recomandată în apă de 30°C. La spălare evitați utilizarea înălbitorului şi a dedurizatorului pentru menținerea culorilor și a calității, apoi lăsaţi jucăria să se usuce liber.
Caracteristici
jucărie moale din pluş
pentru cei mai mici copii de la vârsta de 0 luni
aspect colorat
înălțimea jucăriei este 12 cm
este ideal pentru alintare
emite sunete reale de puişor
este recomandată spălarea acestuia în apă de 30°C
se potriveşte cerinţelor severe de siguranţă
design franţuzesc unic
În stoc | 30 Lei
| ||
Tacâm pentru copii Beaba 2nd age furculiţă şi linguriţă rozTacâmul pentru copii Beaba 2nd age în culoare roz este ca și creat pentru pregătirea de a mânca individual pentru copii începând cu vârsta de 8 luni. Tacâmul compus din furculiță și linguriță are o formă ergonomică a mânerului care este conceput atât pentru cei care mânăncă cu mâna dreaptă cât și pentru cei care mânăncă cu mâna stângă. Mânerul mai larg al tacâmurilor se prinde mai ușor iar copii învață să mânănce cu acest tacâm mai repede decât cu un tacâm clasic pentru adulți. Tacâmul nu are margini ascuțite așa că, copii nu își vor face rău iar darotită formei sale nu va aluneca din farfurie. Tacâmul pentru copii Beaba este împachetat într-un ambalaj clasic pe care o să-l apreciați în timpul călătoriilor dar îl puteți folosi și ca pe un cadou. Tacâmul pentru copii Beaba 2nd age îl puteți spăla și în mașina de spălat vase.
Despre Beaba
Marca franceză Beaba aduce din anul 1989 în gospodăriile cu copii, vase revoluționare și produse pentru îngrijirea copiilor. Designerii mărcii Beaba se asigură ca toate produsele lor să fie de cea mai înaltă calitate. Toate produsele pentru îngrijirea copiilor sunt ușor de utilizat și în fiecare an sunt apreciate de jurizării profesionale.
Caracteristici
tacâmul pentru copii începând cu vârsta de 8 luni
mânere în formă ergonomică
pentru stângaci și dreptaci
în ambalaj practic
design moder franțuzesc
calitate franceză de primă clasă
În stoc | 50 Lei
| ||
Sac de dormit pentru sugari Red Castle Fine Line Collection pentru vârsta cuprinsă între 0-6 luni grSacul de dormit Red Castle oferă confort și căldură copilului încă de la naștere. Este recomandat pentru copii cu vârsta între 0 și 6 luni, în special pe timpul lunilor de iarnă. Sacul de dormit gri din bumbac și căptușeală din vată este foarte confortabil pentru copil. Fermoarul dublu asimetric face posibilă ridicarea și schimbarea ușoară a copilului în sacul de dormit. Folosind butoanele de la nivelul picioarelor, lungimea sacului de dormit poate fi ajustată la înălțimea bebelușului. Utilizați butonul la înălțimea umărului pentru a activa sacul de dormit. Deschiderile de pe sacul de dormit sunt proiectate pentru centura de siguranță a scaunului pentru copii.
Despre marca Red Castle
Marca Red Castle se concentrează pe produse de înaltă calitate, produse de cea mai bună calitate, cu siguranță vor atrage atenția copiilor și adulților. Produsele Red Castle sunt inspirația pentru confort, securitate și îngrijire. Producătorul utilizează numai cele mai bune materiale care nu conțin metale grele și vopsele dăunătoare și sunt, de asemenea, ecologice. Marca Red Castle îndeplinește cerințele de siguranță și are numeroase certificări emise de laboratoare independente.
Caracteristici
sac de dormit pentru bebeluși
pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-6 luni
ideal pentru lunile de iarnă
din bumbac
cu fermoar practic, dublu
produs de înaltă calitate
În stoc | 265 Lei
| ||
Set de îngrijire nou-născut Beaba Baby coral-pieptene/perie, unghieră și termometru portocaliuSetul de igienă Beaba Baby conține un pieptene cu perie de păr, unghieră pentru unghii și termometru pentru baie. Toate produsele din set le veți utiliza pentru spălarea bebelușului și pentru îngrijirea bebelușului după baie. Datorită termometrului veți putea regla apa la o căldură ideală, cu ajutorul ungherei veți scurta unghiuțele bebelușului și cu pieptănul veți pieptăna părul moale a bebelușului. Tot setul de culoare portocalie atârnă pe un cerc pe care-l puteți agăța în baie pentru a avea toate instrumentele la îndemână. Produsele din set se completează perfect și cu designul iar pentru îngrijirea bebelușului le veți folosi din plin.
Despre Beaba
Marca franceză Beaba din anul 1989 aduce în gospodăriile cu copii mici vase revoluționare și produse pentru îngrijirea copiilor. Toate produsele pentru îngrijirea copiilor sunt de calitate și totodată ușor de utilizat. În stoc | 69 Lei
| ||
Puzzle Miniature Series - Cans Educa 1000 de piese de la vârsta de 12 aniPuzzle pentru copii și adulți cu motivul Cans. Motivul puzzle-ului este inspirat de o cutie de băuturi fără alcool de la diverse branduri mondiale, cum ar fi Nestea, Fanta, Sprite, Isostar, Coca Cola, Canada Dry și altele, care sunt așezate pe rafturi.Pachetul conține 1000 de piese de puzzle. Prin aranjarea pieselor puzzle-ului la locul potrivit se va forma o imagine completă. Puzzle-ul s-a fabricat din material de înaltă calitate şi corespunde standardelor de siguranţă, astfel că, nu reprezintă pericol nici pentru copii, nici pentru adulţi. Asamblat, puzzle-ul pentru copii şi adulţi redă imagini uimitoare cu diferite motive și anume imagini renumite cu animale, obiecte, scene şi fotografii.
Unele piese ale puzzle-ului sunt mai mari, iar acest lucru va ajuta la o asamblare mai ușoară a acestuia. Ambalajul conţine un lipici special, Fix Puzzle, cu, care după asamblarea puzzle-ului pentru copii şi adulţi, acesta se poate fixa şi se poate atârna chiar şi pe, perete. Imaginea de calitate excepţională şi cu un design minunat străluceşte în culori deschise şi autentice. După asamblare, puzzle-ul se poate desface din nou în bucăţi şi se poate depozita în cutie. Jucăria puzzle are un efect pozitiv asupra fanteziei, imaginației, îndemânării, capacității de observare și concentrării.Puzzle-ul este potrivit chiar de la 12 ani. Mărimea imaginii după asamblare este de 46*30 cm.
Producătorul Educa se ocupă în primul rând de fabricarea puzzle-urilor şi jucăriilor educative. Printre ofertele producătorului Educa se află numeroase puzzle-uri minunate pentru diferite vârste, care nu pot lipsi din nicio colecţie de puzzle. La puzzle-ul Educa nu trebuie să va faceţi griji din cauza pieselor care lipsesc. Cu ajutorul formularului se poate solicita şi înlocuirea a cantităţii de 16 piese, care sunt trimise gratuit de către producător pentru orice puzzle cu mai mult de 16 piese. Datorită acestui serviciu unic oferit de compania spaniolă Educa, specializată în producerea de jucării puzzle și educative pentru copii și adulți, puzzle-ul va fi întotdeauna întreg. În stoc | 60 Lei
| ||
Puzzle Tigers in the tree Educa 1000 piese cu lipici Fix puzzle de la 11 aniPuzzle-ul pentru copii și adulți Tigers in the tree, va bucura fiecare iubitor de jocuri puzzle. Tema acestui puzzle este imaginea unui tigru în junglă. Pachetul conține 1000 de piese puzzle. Puzzle-urile sunt realizate din material de calitate iar după pliere, formează o imagine frumoasă. În ambalaj mai este inclus un lipici special FIX, datorită căruia veți putea lipi piesele de puzzle și astfel veți putea pune pe perete imaginea obținută.
Puzzle-ul poate fi de asemenea pliat și pus înapoi în cutie. Asamblarea unui puzzle este o activitate distractivă pe care o poate face toată familia. Puzzle-urile sunt populare în întreaga lume și au un efect pozitiv asupra imaginației și concentrării. Puzzle-ul este potrivit pentru copii și adulți de la vârsta de 11 ani. Dimensiunea imaginii după asamblare este de 68*48 cm. Producătorul Educa este specializat în fabricarea jocurilor puzzle și a jocurilor educaționale.
Oferta producătorului Educa include o mulțime de puzzle-uri frumoase pentru diferite categorii de vârstă care cu siguranță nu pot lipsii din colecția dvs. Cu puzzle-ul Educa, nu mai trebuie să vă faceți griji că veți pierde piesele individuale. Producătorul Educa, vă va trimite gratuit până la 16 piese de puzzle, după completarea formularului. Nu trebuie să vă faceți griji că puzzle-ul dvs. este incomplet. Este un serviciu unic realizat de producătorul spaniol Educa, care este specializat în realizarea puzzle-urilor și a jocurilor cu caracter educativ atât pentru copii cât și adulți.
În stoc | 65 Lei
| ||
Puzzle Around the world 42000 piese de la 11 aniPuzzle pentru copii și adulți cu motivul Around the world. Motivul acestui puzzle este o imagine de ansamblu panoramică a celor mai cunoscute monumente și locuri din lume. Pachetul conține 42000 de piese puzzle. Puzzle-urile sunt realizate din material de calitate iar după pliere, formează o imagine frumoasă. Respectă standardele de siguranță - sunt sigure pentru copii și adulți. Aceste puzzle pentru copii și adulți este format din poze interesante, cu o varietate de teme, cum ar fi picturi faimoase, peisaje, fotografii animale, obiecte sau motive de film.
Piesele individuale de puzzle sunt de dimensiuni mai mari pentru o manipulare mai ușoară. Puzzle-ul poate fi de asemenea pliat și pus înapoi în cutie. Asamblarea jocurilor mari de puzzle, este o activitate distractivă care poate fi realizată de întreaga familie sau de o gașcă de prieteni. Puzzle-urile sunt populare în întreaga lume și au un efect pozitiv asupra imaginației și concentrării. Puzzle-ul este potrivit pentru adulți și copii de la vârsta de 11 ani. Dimensiunea imaginii după asamblare este de 749*157 cm - imaginea este de dimensiunea unui om (la înățime).
Producătorul Educa este specializat în fabricarea jocurilor puzzle și a jocurilor educaționale. Oferta producătorului Educa include o mulțime de puzzle-uri frumoase pentru diferite categorii de vârstă care cu siguranță nu pot lipsii din colecția dvs. Cu puzzle-ul Educa, nu mai trebuie să vă faceți griji că veți pierde piesele individuale. Producătorul Educa, vă va trimite gratuit până la 16 piese de puzzle, după completarea formularului. Nu trebuie să vă faceți griji că puzzle-ul dvs. este incomplet. Este un serviciu unic realizat de producătorul spaniol Educa, care este specializat în realizarea puzzle-urilor și a jocurilor cu caracter educativ atât pentru copii cât și adulți.
În stoc | 2 040 Lei
| ||
Cilindru compactor Bob meseriaşul Écoiffier cu lungime de 24 cm portocaliu de la 18 luniUtilajul de construcţii - cilindrul compactor Bob meseriaşul, de la firma Écoiffier, este o maşinuţă de şantier nemaipomenită, care este ideală copiilor de la vârsta de 18 luni. Utilajul de construcţie străluceşte într-o combinaţie de culori de portocaliu-galben, iar ochişorii din faţă vor vrăji fiecare copil. Pe partea posterioară a maşinuţei se află un cilindru rotativ, cu ajutorul căruia micuţii vor putea nivela pământul şi se vor putea distra îndată. Cu această jucărie se dezvoltă de minune creativitatea şi fantezia celor mai mici. Maşinuţa se potriveşte jocurilor din interiorul şi exteriorul casei.
Dimensiunile utilajului de construcţie pentru copii Écoiffier sunt 24*15*15 cm. Écoiffier este o firmă franţuzească, care se ocupă cu furnizarea jucăriilor de calitate pentru copii. Écoiffier se potriveşte celor mai înalte standarde europene, de aceea jucăriile Écoiffier se potrivesc şi celor mai mici copii. Jucăriile franţuzeşti Écoiffier ies în evidenţă pe pieţe cu designul lor original, cu aspectul modern şi nu în ultimul rând sunt foarte sigure, de calitate şi sunt oferite la un preţ rezonabil. În stoc | 30 Lei
| ||
Puzzle pentru bebeluși Dohány Primul meu puzzle Junglă de 4-6-9-12 bucăți de la 24 luniPrimul meu puzzle Dohány este un puzzle minunat cu motive de junglă pentru cei mai mici copii. În pachet puteţi găsi 4 tipuri de puzzle, mai exact cu 4, 6, 9 şi 12 piese. Deoarece numărul de piese şi dificultatea rezolvării acestora diferă, acesta va creşte împreună cu, copii dumneavoastră. Copii vor cunoaşte lumea datorită imaginilor multicolore. Setul de puzzle este potrivit copiilor între 2-6 ani. Distracţia şi învăţarea într-un mod jucăuş este garantată cu această jucărie.
Prin rezolvarea puzzle-ului pentru cei mai mici copii, acestora li se vor dezvolta motorica fină şi sensibilitatea tactilă , abilităţile de coordonare, viziunea binoculară, gândirea logică, deoarece copii îşi vor da seama cum se potrivesc unele piese. Culorile multiple vor dezvolta fantezia, imaginaţia și copii vor învăţa să se concentreze şi să fie atenți la detalii. Aşadar este un ajutor perfect pentru dezvoltarea copiilor. Dohány este un producător european de calitate, care se ocupă de fabricarea jucăriilor minunate, el este de ani lungi un producător cunoscut, aşadar producătorul va ține cont de faptul că acest produs se cumpără de părinți pe motivul încrederii acestora în compania lor. Jucăriile corespund celor mai stricte standarde europene. În stoc | 25 Lei
| ||
Rezervă pentru oliţă de transport/reductor WC Potette Plus 10 bucăţiPotette Plus este o rezervă pentru olița de călătorie/reductor WC. Olița de călătorie nu este excepțională doar la călătorie, ci și acasă în timpul folosirii WC-ului clasic de zi cu zi. Acesta este modul minunat de a învăța copilașul pentru folosirea individuală a WC-ului.
Olița de călătorie pentru copii este recomandată pentru copii de la vârsta de 15 luni. Pentru aceasta puteți găsi printre oferta noastră separat rezerva pentru olița de călătorie. Ambalajul conține 10 pungi aromate cu absorbant. Acestea sunt confortabile, vor absorbi rapid urina ca, copilașul să fie uscat. Acesta este potrivit mai ales pentru călătorie. În stoc | 35 Lei
| ||
Minge de volei Volley Action Beach Unice din cauciuc 22 cmMingile de volei sunt accesoriile indispensabile ale plajei şi ale verii. Pentru a vă distra, nu trebuie neapărat să călătoriţi la mare, deoarece mingea de volei pentru plajă poate fi folosită în grădină sau în multe alte locuri. Seria de produse ale mingilor de calitate din cauciuc de la producătorul Unice a fost concepută în primul rând pentru cei care adoră sporturile cu minge, care adoră mingile de volei pentru plajă. Una dintre aceste produse este mingea frumoasă de volei Volley Action Beach.
Mingea este fabricată din material de înaltă calitate şi are o suprafaţă lucioasă. Se poate umfla chiar şi cu o pompă simplă de minge. Mingea din cauciuc, inclusiv mingea de volei, se potriveşte pentru aproape toate jocurile cu minge şi pentru toate vârstele. Având în vedere diametrul mingii din cauciuc este ideală, în primul rând, pentru utilizarea sa în aer liber şi va distra micuţii şi pe cei mari.
Jocul cu minge oferă o modalitate distractivă pentru a satisface nevoia copiilor de a se mişca, prin urmare ei îşi pot descărca energia în cel mai bun mod posibil - deoarece mişcarea activă în aer liber este sănătoasă şi distractivă. Compania spaniolă Unice este specializată în producerea jucăriilor pentru copii, iar renumele său se datorează mingilor sale strălucitoare cu o lumină extraordinară şi de calitate excepţională. Se remarcă nu numai în categoria mingilor de volei - poate produce chiar şi 150.000 de mingi pe zi. În stoc | 20 Lei
| ||
Elastice originale Rainbow Loom cu 600 bucăţi fuchsia de la 6 aniPachetul de elastice fuchsia Rainbow Loom este perfect pentru realizarea celor mai frumoase brăţări din silicon, care este recomandat copiilor de la vârsta de 6 ani, dar pot lucra cu el şi copiii de la o vârstă de 5 ani. Elasticele pentru împletit nu conţin plumb, ftalat şi BPA, datorită cărora, elasticele sunt puternice, de calitate şi sigure pentru copii. Pachetul conţine 600 de piese de elastice fuchsia şi 24 de bucăţi de terminaţii "C", cu ajutorul cărora brăţările pot fi legate.
Aceasta este o modalitate foarte bună de a dezvolta creativitatea copilului. Pentru împlătire este suficient utilizarea unui singur set, astfel cu ajutorul unor elastice colorate, copilul va putea crea nişte creaţii splendide şi creative. Fantezia nu trebuie să fie limitată, cu elasticele frumoase şi colorate şi cu creaţiile realizate, copilul va oferi bucurie părinţilor şi prietenilor în acelaş timp. Acest pachet de elastice originale este fabricat din material unic şi rezistent, care nu se rupe. Crearea brăţărilor din elastice va deveni activitatea favorită a copiilor şi vor învăţa repede să împletească nu doar brăţări simple, ci şi bijuterii mai complexe, iar cu puţină practică vor fi capabili să creeze chiar şi nişte figurine colorate. În stoc | 29 Lei
| ||
Elastice originale Rainbow Loom cu 600 bucăţi verde măslină de la 6 aniPachetul de elastice în culoare de verde măslină Rainbow Loom este perfect pentru realizarea celor mai frumoase brăţări din silicon, care este recomandat copiilor de la vârsta de 6 ani, dar pot lucra cu el şi copiii de la o vârstă de 5 ani. Elasticele pentru împletit nu conţin plumb, ftalat şi BPA, datorită cărora, elasticele sunt puternice, de calitate şi sigure pentru copii. Pachetul conţine 600 de piese de elastice în culoare de verde măslină şi 24 de bucăţi de terminaţii "C", cu ajutorul cărora brăţările pot fi legate.
Aceasta este o modalitate foarte bună de a dezvolta creativitatea copilului. Pentru împlătire este suficient utilizarea unui singur set, astfel cu ajutorul unor elastice colorate, copilul va putea crea nişte creaţii splendide şi creative. Fantezia nu trebuie să fie limitată, cu elasticele frumoase şi colorate şi cu creaţiile realizate, copilul va oferi bucurie părinţilor şi prietenilor în acelaş timp. Acest pachet de elastice originale este fabricat din material unic şi rezistent, care nu se rupe. Crearea brăţărilor din elastice va deveni activitatea favorită a copiilor şi vor învăţa repede să împletească nu doar brăţări simple, ci şi bijuterii mai complexe, iar cu puţină practică vor fi capabili să creeze chiar şi nişte figurine colorate. În stoc | 29 Lei
| ||
Babytaxiu şi premergător Auto Pink Ride on Smoby cu spaţiu pentru depozitare şi spătar roz de la vârÎn stoc | 140 Lei
| ||
Puzzle Kirkjufellsfoss Watterfall Iceland Educa 1000 piese și lipici Fix puzzle de la 11 aniPuzzle-ul pentru adulți și copii cu motivul Kirkjufellsfoss Watterfall Iceland de la producătorul spaniol Educa, va distra toți iubitorii de puzzle cu imaginea frumoasei cascade din Islanda. Ambalajul conţine 1000 de piese. După asamblare acesta va reda o imagine foarte frumoasă. Puzzle-ul este fabricat din material de calitate. Îndeplinesc cele mai stricte standarde - fiind fiabile pentru copii și adulți. În pachet este inclus și un lipici special Fix, datorită căruia puteți lipi puzzle-ul, înrăma şi pune pe, perete.
Imaginea asamblată se poate desface din nou în bucăţi şi se poate depozita în cutie. Asamblarea puzzle-ului este o activitate foarte populară în întreaga lume şi este o distracţie minunată atât individual, cât şi cu întreaga familie. În timpul asamblării copilul îşi dezvoltă fantezia, imaginaţia şi îndemânarea și totodată îşi va exersa atenția și concentrarea la detalii. Puzzle-ul este potrivit pentru copii de la 11 ani. Educa se ocupă în primul rând de fabricarea puzzle-urilor şi jucăriilor educative.
Printre ofertele producătorului Educa se află numeroase puzzle-uri minunate pentru diferite vârste, care nu pot lipsi din nicio colecţie de puzzle. La puzzle-ul Educa nu trebuie să va faceţi griji din cauza pieselor care lipsesc. Cu ajutorul formularului se poate solicita şi înlocuirea a cantităţii de 16 piese, care sunt trimise gratuit de către producător pentru orice puzzle cu mai mult de 16 piese. Datorită acestui serviciu unic oferit de compania spaniolă Educa, specializată în producerea de jucării puzzle și educative pentru copii și adulți, puzzle-ul va fi întotdeauna întreg.
În stoc | 65 Lei
| ||
Puzzle Italian Fascino Educa cu 2000 piese şi lipici Fix de la 11 aniPuzzle-ul pentru copii și adulți cu motiv Italian Fascino îi va oferi bucurie fiecărui pasionat de puzzle de la producătorul spaniol Educa. Pe imaginea puzzle-ului se poate vedea un sat italian fascinant la țărm. Ambalajul unic de puzzle are 2000 de bucăți. Puzzle-ul s-a fabricat din materie primă de calitate și după asamblarea acestuia va arăta o imagine. Elementele se potrivesc standardelor de siguranță - sunt sigure pentru copii și de asemenea pentru părinți. Ambalajul conține un lipici special de puzzle, Fix astfel că, puzzle-ul asamblat se poate atârna pe, perete ca și decorațiune.
După asamblare puzzle-ul se poate desface din nou în bucăţi şi se poate depozita în cutie. Joaca cu puzzle-ul este un mod foarte distractiv de a petrece timpul pentru întreaga familie sau în compania prietenilor. Puzzle-ul este o jucărie populară în întreaga lume și are un efect foarte bun asupra dezvoltării imaginației și concentrării. Puzzle-ul este recomandat pentru copii de la vârsta de 11 ani, dar și pentru adulți. Educa s-a specializat în fabricarea puzzle-urilor și jucăriilor educative.
Printre ofertele producătorului Educa se află numeroase puzzle-uri și de asemenea jucării educative pentru fiecare vârstă, care nu pot lipsi nici din setul dumneavoastră. La puzzle-urile Educa nu trebuie să va faceţi griji din cauza eventualelor pieselor, care lipsesc. Cu ajutorul formularului se poate solicita şi înlocuirea a cantităţii de până la 16 piese, care sunt trimise gratuit de către producător pentru orice puzzle cu mai mult de 16 piese. Datorită acestui serviciu unic oferit de compania spaniolă Educa, specializată în producerea de jucării puzzle și educative pentru copii și adulți, puzzle-ul dumnevoastră va fi întotdeauna întreg. În stoc | 105 Lei
| ||
Puzzle The harbour evening Educa cu 5000 piese de la 11 aniPe imaginea puzzle-ului pentru copii și adulți se poate vedea motivul The Harbour evening de la producătorul spaniol Educa, care îl va distra pe fiecare pasionat de puzzle pentru un timp îndelungat. Pe imaginea puzzle-ului se află o barcă ancorată la ţârm. Puzzle-ul conține 5000 de piese, și cei mai mari pasionați de puzzle se vor distra cu așezarea unor elemente la locul lor. După asamblare piesele puzzle-ului vor reda o imagine întreagă. Puzzle-ul s-a fabricat din materie primă de calitate. Elementele corespund cu standardele de siguranță, sunt sigure atât pentru copii, cât și petru adulți.
Asamblarea puzzle-ului este o activitate foarte distractivă pentru întreaga familie. Puzzle-ul este o jucărie preferată în întreaga lume și are un efect foarte bun asupra dezvoltării concentrării. În timpul asamblării acestuia copilașul își dezvoltă fantezia, imaginația și îndemânarea, dar își exersează și atenția la detalii și concentrarea. Puzzle-ul este potrivit de la 11 ani. Mărimea imaginii după asamblare este de 157*107 cm. Producătorul Educa se ocupă în primul rând de fabricarea puzzle-urilor și a jucăriilor cu, caracter educativ.
Printre ofertele producătorului Educa se află numeroase puzzle-uri minunate pentru diferite vârste, care nu pot lipsi din nici o colecţie de puzzle. La puzzle-ul Educa nu trebuie să va faceţi griji din cauza pieselor care lipsesc. Cu ajutorul formularului se poate solicita şi înlocuirea a cantităţii de 16 piese, care sunt trimise gratuit de către producător pentru orice puzzle cu mai mult de 16 piese. Datorită acestui serviciu unic oferit de compania spaniolă Educa, specializată în producerea de jucării puzzle și educative pentru copii și adulți, puzzle-ul dumneavoastră va fi întotdeauna întreg. În stoc | 260 Lei
| ||
Joc dezvoltător de abilităţi Exerciţiu de conducere a liniei şi numere- scrie pe el apoi şterge DoháÎn stoc | 65 Lei
| ||
Tablă didactică pentru desenat Desenează pe ea şi sterge-o! Dohány turcoaz - Învăţ pas cu pas să desDezvoltați creativitatea copilului dvs. de mic, cu ajutorul accesorilor didactice educative. Jocul educativ Desenează pe ea şi sterge-o de la Dohány în culoarea mov, este potrivită pentru copiii de la vârsta de 3 ani și este destinată practicării desenului folosind imaginile, în acest produs copilul va găsi diferite imagini frumoase, inclusiv castel sau mașinuță.
Cu jocul educativ pentru practicarea desenului, copilul va învăța jucăuș și simplu să deseneze diferite imagini, îmbunătățindu-și în același timp abilitățile motorii, dezvoltându-și fantezia și imaginația. Are la dispoziție o tablă, pe care poate desena o varietate de imagini care se vor bucura atât băieții cât și fetele. Jocul poate fi practicat în mod continuu datorită stiloului care poate fi șters cu buretele inclus. În plus, tabla practică va fi mereu la îndemână copilului, o poate lua și într-o călătorie cu mașina și astfel va putea învăța și totodată se va distra. Dimensiunile tablei sunt de 30*21*1 cm.
Dohány este un producător european, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate excepţională. De ani de zile, afacerea de familie și cumpărarea jocului au fost interpretate ca o exprimare a încrederii de către părinți. Dohány este o marcă comercială de calitate, iar jucăriile sale îndeplinesc cele mai stricte cerințe europene.
În stoc | 35 Lei
| ||
Puzzle Mini Cubes Santoro London Gorjuss Time to Fly Educa 100 bucăți de la 6 aniPuzzle-ul pentru copii Santoro London Gorjuss provine de la producătorul spaniol Educa. Pe imaginea puzzle-ului se află imaginea minunată a păpușii populare de modă Gorjuss - Time to Fly în compania fluturilor Puzzle-ul este recomandat de la 6 ani, mai ales pentru fetițe. Puzzle-ul are 100 de bucăți și cutia acestuia oferă un aspect într-un mod expres elegant. Puzzle-ul este fabricat din materie de bază de calitate, după asamblare formează o imagine. Acesta corespunde cerințelor de siguranță-oferă o joacă sigură pentru copii și de asemenea pentru adulți.
După asamblarea puzzle-ului se poate dezasambla din nou pe bucăți și se poate depozita în cutia sa. Joaca cu puzzle-ul este un mod foarte distractiv de a petrece timpul pentru întreaga familie sau pentru grupul de prieteni. Puzzle-ul este o jucărie populară în întreaga lume și are un efect foarte bun asupra imaginației și concentrării. Puzzle-ul este recomandat copiilor de la 6 ani, dar și pentru adulți. Educa s-a specializat în fabricarea puzzle-urilor și jucăriilor educative.
În oferta Educa se află numeroase feluri de puzzle-uri și de asemenea jucării educative pentru orice vârstă, care nu pot lipsi nici din colecția copilașului dumneavoastră. La puzzle-urile Educa nu trebuie să va faceţi griji din cauza eventualelor piese, care lipsesc. Cu ajutorul formularului se poate solicita şi înlocuirea a cantităţii de până la 16 piese, care sunt trimise gratuit de către producător pentru orice puzzle cu mai mult de 16 piese. Datorită acestui serviciu unic oferit de compania spaniolă Educa, care se ocupă de fabricarea puzzle-urilor și jucăriilor educative atât pentru copii cât și pentru adulți, puzzle-ul dumneavoastră va fi tot timpul întreg. În stoc | 40 Lei
| ||
Vas din sticlă pentru aparatul de gătit Babycook® Neo glass bowl Beaba alb din sticlă de înaltă calitateVasul de sticlă și mixerul Beaba Babycook® Neo sunt un accesoriu extraordinar pentru fiecare bucătărie modernă. Vasul alb din sticlă, compatibil cu aparatul de gătit Babycook® Neo Night Blue, este fabricat din sticlă de înaltă calitate și are un volum de 1250 ml, datorită căruia vă poate ajuta să pregătiți porții și mai mari. Pe vasul de sticlă, veți aprecia marginea practică a pâlniei, datorită căreia nu veți vărsa nimic. Exact ca și în aparatul de gătit pe aburi a noii generații Beaba Babycook® Neo, și în acest vas de sticlă, este combinată calitatea franceză calitate superioară cu un design atractiv. Vasul de rezervă din sticlă, va va ușura munca din bucătărie, deoarece nu va mai trebui să spălați fiecare vas original din sticlă, pe care l-ați primit la aparatul de gătit pe aburi Beaba Babycook® Neo.
Despre Beaba
Marca franțuzească Beaba, bucură cu produsele sale familii și copii din anul 1989. Sistemul patentat a produselor Beaba aduce în gospodării produse de calitate și cu design frumos care, îndeplinesc cele mai înalte criterii de calitate. Gama variată de produse a mărcii Beaba este apreciată atât de părinți mulțumiți cât și de jurii de experți. Produsele iconice Beaba sunt rezultatul muncii comune a designilor pricepuți și a unicului lor scop care este de a satisface nevoile părinților exigenți.
Caracteristici
vas pentru aparatul de gătit pe aburi Beaba Babycook® Neo
realizat din sticlă de înaltă calitate
capacitate de 1250 ml
dezign francez, atractiv și modern
calitate fancețuzească de primă clasă
În stoc | 355 Lei
| ||
Puzzle Mapa sveta so zvieratkami Educa 150 dielov od 7 rokov EDU18115În stoc | 60 Lei
| ||
Puzzle Pixar Disney Educa 2x48 piese de la 4 aniPuzzle-ul pentru copii Pixar Disney, sunt alegerea ideală pentru toți copii de la vârsta de 4 ani. Pachetul conţine 2x48 piese, care vor forma două imagini diferite cu personajele populare din desenele animate din studioul Pixar. Piesele puzzle-ului sunt fabricate din carton de calitate, iar datorită numărului pieselor, acestea sunt de dimensiuni mai mari. După asamblare puzzle-ului, copiii creativi se pot distra cu imaginile desenelor animate, care sunt cunoscute în întreaga lume. Aceste puzzle-uri sunt acoperite cu imagini frumoase în culori vibrante.
Firma Educa se ocupă în primul rând cu fabricarea puzzle-urilor şi jucăriilor cu caracter educativ. În oferta firmei Educa veţi putea găsi numeroase puzzle-uri minunate, care nu pot lipsi din colecţia copiilor. Producătorul Educa se ocupă de fabricarea puzzle-urilor de cea mai bună calitate, dar realizează și jocuri de societate pentru copii de diferite vârste, care nu pot lipsi nici ele din colecție. În stoc | 45 Lei
| ||
Joc de societate Conector Învățăm engleza Educa în spaniolă 352 întrebări de la 7-12 aniJocul de societate Conector Învățăm engleza este un joc atemporal de societate pentru copii, realizat în spaniolă, ideal de la 7 până la 12 ani. Partea principală a acestei jucării constă în table de joacă cu imagini, prin intermediul cărora copilul va învăța limba engleză printr-un mod jucăuș. Jocul include 352 de întrebări prin care copilașii pot învăța multe lucururi interesante și cuvinte noi. Esența jocului Conector este asocierea imaginilor individuale cu răspunsurile corecte de pe tabla de joc. Jocul de societate Conector este o sursă de distracție și învățare jucăușă a unei limbi străine pentru fiecare copil.
Producătorul spaniol Educa este un producător de jucării pentru copii de cea mai bună calitate, cu care cei mici nu numai că se distrează, ci se educă și dezvoltă. Este specializat în principal în producerea de puzzle-uri și jocuri educative pentru copii. Jucăriile Educa respectă standardele de siguranță ale Uniunii Europene, astfel încât acestea să fie sigure pentru jocurile copiilor dvs. Educa oferă o serie de jocuri educaționale și puzzle-uri frumoase pentru diferite categorii de vârstă, care cu siguranță nu ar trebui să lipsească din colecția dvs. Jucăriile Educa garantează o distracție deosebită pentru întreaga familie. Întrucât acest joc de societate este în spaniolă, copilașii își pot extinde vocabularul în limba spaniolă.
În stoc | 80 Lei
| ||
|
în sus |
|||
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.























