Tricicletă Baby Driver Confort Smoby roşie de la 10 luniTricicleta Smoby Baby Driver Confort pentru copii este o tricicletă splendidă în culorile gri-roşu-alb, cu o construcţie metalică. Este ideală copiilor de la vârsta de 10 luni până la vârsta de 3 ani. Tricicleta pentru copii are o proiectare ergonomică şi un scaun confortabil datorită căruia copilul nu se obosește pe parcursul unei călătorii lungi şi care ajută la adoptarea unei posturi corporale adecvate. Capul copilului este susținut de spătarul înalt, de aceea, în caz că adoarme, se poate odihni liniştit. Scaunul este prevăzut cu o centură de siguranţă cu trei puncte şi cu un cadru solid în jurul taliei, de care copilul se poate sprijini şi se va simţi în siguranţă. Volanul tricicletei are o siguranţă, cu ajutorul căruia părintele conduce tricicleta. Înălţimea volanului este reaglabilă.
Volanul este prevăzut cu două oglinzi retrovizoare ca o mașină adevărată. Sub picioare se află suporturi pentru picioare care pot fi pliate sau demontate. Părintele direcționează roata din față cu ajutorul mânerului de împins. Înălţimea mânerului dublu pentru părinţi este reglabilă şi conţine un suport pentru sticle, iar partea confortabilă superioară este prevăzută şi cu o geantă care poate fi închisă. Când copilul este mic și nu folosește pedalele tricicletei de copii, roata din faţă este pivotantă şi volanul este blocat. Mai târziu, când copilul se dă deja singur pe tricicletă, volanul poate fi rotit la un unghi de 30 de grade. Distanța dintre scaun și volanul reglabil este reglabilă. Roţile sunt fabricate din cauciuc de calitate, sunt silenţioase şi sunt acoperite cu un strat anti-alunecare.
Micuţul dvs., în primele luni, doar se joacă cu volanul pentru copii, în timp ce părintele ghidează tricicleta. Coşul rabatabil din spate este ideal pentru depozitarea cumpărăturilor sau a jucăriilor. Deasupra tricicletei se află o copertină cu filtru UV, care poate fi poziţionată în orice direcţie. Dacă copilul crește, puteți scoate treptat elementele auxiliare și de protecție ale tricicletei, astfel copilul dvs. se va putea distra în continuare cu o tricicletă clasică. Aceasta este o tricicletă confortabilă şi sigură pentru copii, de la o vârstă de peste 10 luni. În primele luni de utilizare, poate fi folosită pe post de cărucior de sport. Smoby este o companie franceză cu ani lungi de experiență, ceea ce garantează calitatea produselor şi asigură ca aceste produse să respecte cele mai stricte standarde de siguranță.
Caracteristici
structură puternică din metal şi cadru robust din metal
mâner demontabil şi reglabil pentru părinţi
joc pentru copii - oglindă retrovizoare pe volan
geantă practică pentru depozitarea lucrurilor mici
scaun cu proiectare ergonomică şi spătar înalt
roţi de calitate din cauciuc - rulare silenţioasă
copertină practică împotriva razelor UV
coş din plastic pentru jucării
centură de siguranţă în 3 puncte
producător francez
suport demontabil pentru picioare
cadru anti-cădere
suport de sticlă
este ideală pentru vârsta cuprinsă între 10-36 de luni
ghidare cu ajutorul mânerului pentru părinţi
În stoc | 480 Lei
| ||
Semafor automat BIG negruSemaforul pentru copii BIG în culoarea neagră, va învăța copii despre bazele circulației. Semaforul își schimbă automat culorile la fiecare 30 de secunde și oferă copiilor multă distracție în timp ce călătoresc pe babytaxiu sau tricicletă, conform instrucțiunilor primite de la semafor. Semaforul are o construcție robustă, pentru a rezista copiilor. Înălțimea semaforului este de 71 cm.
Pentru o stabilitate maximă, baza semaforului poate fi umplută cu apă sau nisip, astfel încât să se răstoarne. Semaforul pentru copii funcționează pe trei baterii AA. Dacă în timpul jocului, micuții șoferi uită să oprească semaforul, el se va opri automat pentru a economisi energie după o oră de funcționare. Marginile semaforului sunt rotunjite, deci chiar și în cazul unei coliziuni mici, copilul nu se va răni. Culorile semaforului sunt protejate de stabilizatoarele UV pentru a rămâne ca noi, chiar și după ani de utilizare. Marca BIG oferă o garanție de 3 ani pentru produsele sale.
Marca germană BIG este un producătorul de jucării de top care au obținut o mulțime de premii internaționale. Logo-ul producătorului BIG este un bou, care reprezintă rezistență, durabilitate și robustețe - acestea fiind și carcteristicile distinctive ale acestui brand. Marca BIG se bazează pe siguranța produselor sale, materialele folosite sunt nu numai de cea mai bună calitate, ci și inofensive. Design inconfundabil și procese moderne de fabricație a jucăriilor care îndeplinesc cerințele copiilor - acesta este producătorul BIG. În stoc | 145 Lei
| ||
Horn, accesoriu la căsuța pentru copii Smoby Neo Jura Lodge și Grădinar cu filtru UVProducătorul francez Smoby oferă accesorii practice pentru căsuțele pentru copii, cu care veți bucura fiecare copil. Vă oferim un horn practic fără care care este esențial la fiecare acoperiș al casei și datorită acesteia, copiii vor avea o experiență mult mai realistă în jocurile în căsuța de jucărie și în jurul ei. Hornul este realizat în culoarea verde, în aceeași umbră ca și căsuța, asa ca se asortează foarte bine atât la culori cât și la design.
Hornul pentru căsuța de copii are pereți rezistenți și dublii din plastic și este realizat prin cele mai recent procese de fabricație Blow Molding, ca și toate căsuțele Smoby. Este caracterizat prin rezistența sa la condițiile meteorologice nefavorabile, și suprafața sa este moale și catifelată la atingere. Are margini frumos rotunjite, astfel încât copiii să se joace în siguranță. Culorile de pe horn Smoby nu se vor decolora, iar datorită filtrului anti UV și își vor păstra culorile frumoase și vibrante ani de zile, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile. Dimensiunea hornului sunt de 25*25*22 cm. Hornul se asamblează ușor și rapid pe căsuță.
Hornul modern de la Smoby, cu aspectul și funcționalitatea franceză originală, împreună cu căsuță. dezvoltă creativitatea și imaginație copiilor, iar aceștia vor fi mai aproape de lumea adulților și învață ce este responsabilitatea. Accesoriile pentru căsuțe sunt foarte importante pentru copii, permițându-le să exploreze diferite îmbunătățiri ale căsuței și rezistă jocului ani de zile. Fiecare accesoriu la căsuța pentru copii, oferă noi modalități de utilizare și se pot juca cu el mai mulți copii.
Hornul este potrivită pentru căsuțele:
Neo Jura Lodge
Căsuța Grdinar
Renumitul producător francez Smoby produce jucărie din plastic de cea mai bună calitate. Plasticul de pe jucăriile Smoby este rezistent, durabil, dar moale și neted pentru degetele delicate ale copiilor. Toate jucăriile au margini rotunjite pentru ca micuții dvs. să fie în siguranță în timpul jocurilor distractive. Jucăriile Smoby sunt cea mai bună alegere pentru fiecare copil. În stoc | 70 Lei
| ||
Trotinetă cu trei roți Top Wing Mondo cu geantăTrotineta cu trei roţi Top Wing este o trotinetă modernă, cu care se vor distra la maxim băieții și fetițele de la 3 ani. Este o trotinetă de calitate și atemporal pe care fetița dvs. și-o poate lua în călătorii sau vacanțe, deoarece este ușoară și nu ocupă mult spațiu. Trotineta cu trei roți pentru copii este realizată într-un design portocaliu cu motivul serialului de televiziune animat Top Wing, cunoscut de copilașii din întreaga lume. Un accesoriu popular al trotinetei este geantă cu motiv de poveste cu o imagine a personajului din Top Wing, care se potrivește de minune cu designului trotinetei și pot fi stocate în ea diverse articole mici.
Trotineta Mondo este dotată cu două roţi în partea din spate, iar datorită acestora copilaşul nu trebuie să-și mențină echilibrul în timpul mersului. Aceasta este o trotinetă minunată pentru cei mai mici copilași. Trotineta cu trei roţi este dotată cu roți de calitate, din silicon, care pot fi demontate ușor și schimbate cu unele noi. Roţile transparente din silicon sunt rezistente la impact și asigură mersul confortabil. Structura trotinetei este puternică și rezistentă și îi va sluji pe copii pentru un timp îndelungat. Mânerele sunt nealunecoase și în același timp plăcute la atingere. Capacitatea maximă admisă a trotinetei este de 20 kg.
Mersul pe trotinetă este o modalitate excelentă pentru mişcarea corpului şi copii adoră o astfel de distracţie. În timpul mersului pe trotinetă copilaşului i se dezvoltă musculatura, abilităţile motorice, cu această trotinetă se va îndrăgosti ușor de mișcare și de sport. Mondo este un producător italian de jucării de calitate, care dispune de mulți ani de tradiție. Mondo este producătorul oficial al numeroaselor produse licenţiate, decorate cu desenele animate populare, seriale şi filme. Pentru un mers mai sigur pe trotinetă este recomandată folosirea echipamentului de protecție, în primul rând folosirea genunchierelor, manșetelor, cotierelor și căștii de siguranță. Suportul pentru picioare al trotinetei este nealunecos pentru o deplasare mai sigură.
În stoc | 160 Lei
| ||
|
în sus |
|||
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.



